Activitatea de voluntariat de sâmbătă, 30.03.2013, s-a încheiat!

A fost o acţiune de succes zic eu, o bucurie!

Dar haideţi să vă povestesc cum a fost şi cum am făcut activitatea, care a fost coordonată de directorul liceului, Marius Furtună.

Încetul cu încetul, ne-am adunat în curtea liceului: elevi, profesori şi părinţi, ne-am mobilizat şi am început acţiunea de amenajare a spaţiilor verzi, după ce în prealabil ne-am procurat toate cele necesare: greblă, sapă, lopată, cazma, saci de gunoi, mănuşi din plastic etc. Ne-am împărţit în echipe, am parcelat spaţiile şi am trecut efectiv la acţiune. Unii au săpat, greblat sau măturat, alţii au cântat sau în timp ce umpleau sacii de plastic s-au ironizat prieteneşte, unii au trecut prin faze haioase, iar alţii au fotografiat, aşa, ca să nu uităm cum a fost înainte şi cum după, şi desigur, pentru a imortaliza aceste momente de care ulterior am devenit foarte mândri.

Cum arăta spaţiul verde înainte

Prima impresie avută la contactul cu aşa-zisele ,,spaţii verzi” ne-au dus cu gândul la posibilitatea ca în curtea şcolii noastre să se fi produs o minune de tip mutant şi când spun asta mă gândesc la noile culturi răsărite în curtea liceului. Am descoperit ,,plante” noi, cum ar fi: peturi din plastic, ambalaje de aluminiu, bucăţi de hârtie, dar cea mai bogată cultura a fost de departe cea de chiştoace de ţigări!!! Era de parcă aici ar fi avut loc un concurs intitulat: ,,Cine este cel mai mare nesimţit? sau ,,Cine nu are cei şapte  ani de-acasă?”

Prin urmare, trebuia iute făcut ceva pentru a scăpa de mizeria din jurul liceului şi pentru a reda naturii puritatea. Chiştoacele mi-au sugerat că ar fi bine să se amenajeze spaţii speciale pentru fumat, în speranţă că poate aşa vom păstra curat şi verde acest mic colţişor de natură. E o idee, intrigantă nu, dar hai să recunoaştem că acest fenomen al fumatului nu-l vom putea stopa nici noi, nici alţii, niciodată, prin urmare n-ar fi o idee rea.

Revenind la acţiunea noastră trebuie să fac următoarea remarcă, dacă la început atât elevii cât şi ceilalţi participanţi, au venit mai mult de nevoie decât de voie, ca într-o ,,acţiune voluntară cu caracter obligatoriu”, la finalul acţiunii mulţi dintre cei prezenţi au descoperit ce înseamnă de fapt voluntariatul. S-a realizat că pentru ca o astfel de activitate să aibă succes trebuie să vrei sincer să vii şi să poţi, să vrei să fii acolo, alături de colegii tăi şi să-ţi doreşti să te implici. Prin urmare, participarea trebuie să fie liber-consimţită şi non-obligatorie.

O astfel de activitate este şi un proiect cu rol de dezvoltare personală a tinerilor, fiind implicaţi activ în viaţa socială a comunităţii. De asemenea, astfel de acţiuni duc la formarea tinerilor de azi ca viitori adulţi de mâine. Ei învăţa cum să vină în sprijinul societăţii, îşi dezvolta abilităţi de viaţa, dar mai ales o conduită şi o atitudine civică responsabilă. Iată dar, şi un alt mod de a face schimb de experienţa între copii şi cadre didactice, prin metode specifice educaţiei  non-formale. Trebuie să recunoaştem că aceste metode aduc un plus de valoare educaţiei.

În toiul activităţii

Pe de altă parte, tot în sprijinul formării constructive a tinerei generaţii, au venit în întâmpinare şi părinţii, care nu se opresc la a-şi educa copii doar în ,,cei şapte ani de acasă”, ci continuă a le fi alături, punând la dispoziţia profesorilor întreaga lor experienţa de viaţa. De aceea, nu putem decât să mulţumim părinţilor şi să-i invităm să fie în continuare alături de şcoală, pentru a susţine demersurile de a transforma şcoala într-o inepuizabilă resursă de împlinire personală. Ştim cu toţii că rolul de a susţine educaţia nu le revine doar celor îndrituiţi în sens restrâns, adică profesorilor, ci şi nouă părinţilor şi asta pe tot parcursul vieţii.

Totuşi, lucrul pe care cu toţii îl avem în comun este bucuria de a face lucruri utile împreună! În dimineaţă zilei de sâmbătă, cu toţii am simţit o bucurie, era că şi cum am fi plecat cu toţii într-o plimbare la iarbă verde. Treaba a mers ca pe roate, ba chiar am rămas uimită de repeziciunea cu care se desfăşurau lucrurile, de hărnicia celor prezenţi şi de felul cum se schimbă peisajul în curtea liceului nostru!

De asemenea, am înţeles că voluntariatul este distractiv şi plin de recompense, atâta timp cât orice lucru faci, îl faci cu pasiune, cu bucuria lucrurilor mărunte, sau a faptului că ai produs ceva bun şi util. Este bine să nu lăsăm să treacă zilele pe lângă noi, aşa cum spune o vorbă, asemeni unor funcţionari plictisiţi, ci să avem o agenda plină în care să notăm un gând, o întâmplare, un gest, ceva care ne-a bucurat, ne-a făcut plăcere, ne-a impresionat, ne-a adus un zâmbet… Şi acest lucru s-a întâmplat şi după ce activitatea de sâmbătă, 30.03.2013, s-a încheiat. Cu toţii ne-am întors la casele noastre cu o stare generală de bine.

Au fost şi mici scăpări, dar de data asta vom luat doar act de ele, iar pe viitor vom încerca ca acestea să nu mai apară. De data aceasta nu voi arata cu degetul către nimeni, nici din curtea elevilor, nici din curtea părinţilor si nici din cea a cadrelor didactice. De data aceasta doar ne vom bucura de câştigul care s-a produs.

Spaţiul verde la final

La final voi spune doar, că cei care nu au venit au avut probabil motive întemeiate, dacă nu, atunci au pierdut ocazia de a fi alături de colegii şi de profesorii lor şi în alt mod, fără catalog şi note, fără teme sau stresul ieşirii la tablă, au pierdut ocazia de a trăi o nouă experienţa, de a respiră în natură, de a întări nişte legături create deja sau, de ce nu, de a lega noi prietenii!

Tinerii au învăţat lucruri noi, au redescoperit aventura, iar noi părinţii am petrecut mai mult timp cu copiii noştri. În acelaşi timp am dat ,,ceva” înapoi comunităţii în care trăim. Am conştientizat cu toţii încă o dată, ce e bun în viaţa noastră şi frumos, într-o zi cu temperaturi de primăvară, cu ceaţă, nor şi soare, din care într-un final am ieşit cu toţii îmbogăţiţi!

Scopul nostru a fost atins! A fost o experienţa plăcută, din care, mici sau mari, am avut de câştigat, din care am învăţat că trebuie să ne implicăm atunci când comunitatea are nevoie de noi. Am fost cu toţii ca nişte prieteni pentru câteva ore, barierele s-au sfărmat şi a rămas doar voia bună.

Închei prin a va adresa un îndemn cu ajutorul unor cuvinte dintr-un cântec interpretat de A.G. Weinberger: ,,Vegheaţi-vă copiii să-şi ridice lumea lor!”

şi

Felicitări tuturor participanţilor la această activitate!

Elena UZUN