Când nu mai citim, murim

Acum puţin timp în urmă am mers cu trenul în Bucureşti împreună cu câţiva prieteni şi colegi de muncă.

Tot discutând despre una şi despre alta am ajuns şi la subiectul: De ce nu mai citim cărţi?

Am zis că nu există om care să nu iubească cărţile, doar om care nu a întâlnit cartea care să i se potrivească. Cam la fel ca şi cu femeile. Unii colegi mi-au spus că, mai nou, citesc doar cărţi specializate. Mie mi-a fugit gândul la toate cărţile care nu m-au lăsat să dorm până la patru dimineaţa şi la vechii mei colegi de liceu care ar putea să vorbească ore întregi despre un autor anume.

Dar eram fericit că măcar o carte trecuse prin mâinile lor, că le place să citească. „Nu văd scopul” mi-a zis unul din ei când i-am întrebat dacă nu citesc şi ficţiune. „N-am răbdare”, a adăugat altul şi a mai dat play la o melodie de la Queen.

Scrisoarea unui copil către toți părinții din lume

―   Nu-mi daţi tot ce vă cer! Câteodată cer numai ca să văd cât pot obţine. 

―   Nu ţipaţi! Vă respect mai puţin când ţipaţi şi mă învăţaţi şi pe mine să ţip şi eu nu aş vrea acest lucru. 

―   Nu-mi daţi mereu ordine peste ordine! Dacă, din când în când mi-aţi cere cu blândeţe lucrurile, eu vi le-aş da mai repede şi cu mai multă plăcere. 

―   Ţineţi-vă promisiunile, bune sau rele! Dacă îmi promiteţi un premiu, vreau să îl primesc, şi e valabil şi dacă e o pedeapsă. 

―   Nu mă comparaţi cu nimeni (mai ales cu fratele meu)! Dacă mă prezentaţi ca fiind mai bun decât ceilalţi, cineva va avea de suferit. Şi dacă e invers, eu voi fi cel care pătimeşte. 

Activitatea de voluntariat de sâmbătă, 30.03.2013, s-a încheiat!

A fost o acţiune de succes zic eu, o bucurie!

Dar haideţi să vă povestesc cum a fost şi cum am făcut activitatea, care a fost coordonată de directorul liceului, Marius Furtună.

Încetul cu încetul, ne-am adunat în curtea liceului: elevi, profesori şi părinţi, ne-am mobilizat şi am început acţiunea de amenajare a spaţiilor verzi, după ce în prealabil ne-am procurat toate cele necesare: greblă, sapă, lopată, cazma, saci de gunoi, mănuşi din plastic etc. Ne-am împărţit în echipe, am parcelat spaţiile şi am trecut efectiv la acţiune. Unii au săpat, greblat sau măturat, alţii au cântat sau în timp ce umpleau sacii de plastic s-au ironizat prieteneşte, unii au trecut prin faze haioase, iar alţii au fotografiat, aşa, ca să nu uităm cum a fost înainte şi cum după, şi desigur, pentru a imortaliza aceste momente de care ulterior am devenit foarte mândri.

Cum arăta spaţiul verde înainte

„S.O.S. NATURA !!!”

    Nu, nu este un articol de pe o pagina îngălbenită de vreme a vreunui ziar local! Este o realitate atât de crudă, încât cuvintele nu îşi mai au rostul! Faptele sunt cele care condamnă, dar ele pot fi şi cele care salvează! Este un semnal de alarmă tras pentru tot ceea ce înseamnă VIAŢĂ! Viaţă pe care foarte puţini dintre noi ştim să o preţuim. Şi nu mă refer la viaţa fiecăruia dintre noi. Tocmai aici este marea greşeală pe care o face majoritatea! Orbiţi de mândrie, de orgoliu, de egoism, uităm adesea că viaţa nu a fost lăsată doar pentru noi, că nu este un bun personal! Pare să ne scape un lucru extrem de important: nu realizăm că, pentru a trăi noi în linişte, nu trebuie să distrugem natura, să chinuim sau să omorâm orice vietate!