Sondaj: CARE ESTE MATERIA TA PREFERATĂ?

De vreo săptămână am văzut că sondajul propus de noi, Asociația Comitetul de Părinți LTNB Medgidia,

CARE ESTE MATERIA TA PREFERATĂ?

Număr de voturi: 104 

Limba și Literatura Română       23 (22%)

Educație fizică         12 (11%) 

Limba latină                        11 (10%) 

Matematică  9 (8%) 

Informatică  9 (8%) 

Biologie         8 (7%) 

Stiințe Socio-Umane 7 (6%) 

Limba engleza         6 (5%) 

Chimie          4 (3%) 

TIC                 4 (3%)

Fizică             3 (2%) 

Geografie      2 (1%) 

Educație plastică     2 (1%) 

Limba franceza        1 (0%)

Istorie                       1 (0%)

Religie           1 (0%)

Educație muzicală  1 (0%)

s-a încheiat și mă „mănâncă” degetele să scriu părerea mea despre acest sondaj.

O remarcă simplă: dacă înlocuiesc materiile cu profesorii care predau aceste discipline, ce ziceți, clasamentul rămâne același într-un sondaj de genul: CARE ESTE CEL MAI BUN (PROFESIONIST) PROFESOR?

Comentez succint:

Primo: sistemul de învăţământ este depăşit. Şi asta nu numai în Românica, ci şi pe aiurea - şi la cei cu apă caldă ca să citez din clasici.

- O primă cauză ar fi lipsa de obiectiv. Când nu ştii încotro vrei să mergi,  poţi fi acuzat că nu ştii să mergi? Profesorul nu ştie de ce se duce la şcoală, la fel şi elevul. Voi, care încă nu v-aţi desăvârşit în arta cunoaşterii, ştiţi de ce o frecventaţi? Îmi doresc un răspuns altul decât „suntem obligaţi”.

- O a doua cauză ar fi lipsa de competitivitate. Deja cei mai isteţi sau rutinaţi pot afla mult mai multe informaţii decât în manuale, de pe Wikipedia sau din alte părţi ale Net-ului. O soluţie care se implementează la clasele mici (şi care mie mi se pare interesantă) este fomatarea lecţiilor gen teste IQ. Se urmăreşte creşterea creativităţii (nu mai este cazul să înghiţi ca pelicanul tone de cărţi, ci să începi să crezi ceea ce nu este în ele). Discutabil, din moment ce este greu să aduci ceva nou fără o cultură în domeniu.

- O a treia cauză este lipsa de motivaţie. Nici profesorii nu sunt (când lucrezi pe hârtie colorată de ziare nu-ţi vine să aprinzi flacăra cunoaşterii în oameni), nici elevii (uite la Jiji, are cu o clasa mai puţin ca personalu' – regio mai nou, dar are un Issus aurit de toată frumuseţea la poartă).

- O a patra cauză ar fi dorinţa de a crea din elev un om renascentist, care să le ştie pe toate. Ori, după da Vinci n-a mai existat vreunul. Şi la nivelul de specializare actual, este imposibil. Societatea modernă este bazată pe specializare, obţii un job mai bun, cu cât ştii mai bine un domeniu.

Secondo: money, money, money. Nu sunt bani pentru şcoli decente, pentru suporturi de cursuri decente, pentru salarii decente. Ori un proverb românesc spune: „Câţi bani, atât peşte”. Perfect adevărat.

Terzo: voi. Nu mă refer la cei de aici, de pe blog, ci la viitoarele generaţii de Dorei care stau agăţaţi la un liceu agricol, tehnic, teoretic (că trebuie) când principalul lor obiectiv e brandy-ul Unirea asezonat cu ţigara şi maneaua de la birtul de peste gard.

Quarto: Ehei!. Perindându-mă prin şcoli şi alte instituţii de învăţământ, am întâlnit toate tipologiile de profesori:

- incompetentul (partidul să trăiască). N-are habar de nimic, n-a mai citit nici o carte din quaternar, un elev mai bun îl pune în încurcătură. Ruşinos. Bun de ignorat din toate punctele de vedere. Poate fi hilar adeseori,… dar râdeţi pe ascuns.

- dinozaurul. Întâlnit şi sub numele de Strămoşul, Fosila, Antipa etc. Foarte asemănător cu primul caz, dar are scuză că şi-a încurcat Lecitina cu Corega. Asta nu e ruşinos, doar bătrân şi depăşit: comun în toate ramurile de activitate şi des întâlnit pe post de director, şef de birou, încurcă lume. Ascultaţi-i cu răbdare povestirile interminabile despre vremuri demult apuse. Puteţi să căscaţi - puţin probabil să vă vadă.

- frustratul. Întâlnit cel mai des la obiecte mai puţin importante. Este singurul din Univers care crede că ceea ce face este important. Asta îl face unic şi irepetabil. De regulă, este destul de bine pregătit, periculos, răzbunător şi vanitos. Un gâdilat pe guşă rezolvă situaţia şcolară la obiectul respectiv. O mică zgârietură pe orgoliu este mai periculoasă decât statul pe un muşuroi cu furnici roşii.

- ciubucarul. Şcoala e loc de odihnă. Adevărata şcoală e acasă. Cel mai periculos gen, lipsit de scrupule şi şnapan. Destul de bine pregătit, chiar peste. Pe ăsta e greu să-l eviţi, va face orice pentru a-i frecventa lecţiile private. Poate să-ţi facă mizerii dacă nu eşti clientul lui.

- adevăratul. Competent, care ştie să aducă ceva nou, să-şi apropie elevii. Am întâlnit destui de genul asta, dar cred că sunt pe cale de dispariţie.

P.S. Aceste cuvinte se pot spune şi despre personalul din administraţie, medici, poliţie, armată etc.

CONSTANTIN Viorel