TEXT

Marţi, 24 octombrie 2017, ora 18.00, Adunare Generală a Asociaţiei LTNB Medgidia, la sediul liceului. Obligatoriu prezenţa a cel puţin un reprezentant pe clasă.

miercuri, 24 aprilie 2013

Când nu mai citim, murim



Acum puţin timp în urmă am mers cu trenul în Bucureşti împreună cu câţiva prieteni şi colegi de muncă.
Tot discutând despre una şi despre alta am ajuns şi la subiectul: De ce nu mai citim cărţi?
Am zis că nu există om care să nu iubească cărţile, doar om care nu a întâlnit cartea care să i se potrivească. Cam la fel ca şi cu femeile. Unii colegi mi-au spus că, mai nou, citesc doar cărţi specializate. Mie mi-a fugit gândul la toate cărţile care nu m-au lăsat să dorm până la patru dimineaţa şi la vechii mei colegi de liceu care ar putea să vorbească ore întregi despre un autor anume.
Dar eram fericit că măcar o carte trecuse prin mâinile lor, că le place să citească. „Nu văd scopul” mi-a zis unul din ei când i-am întrebat dacă nu citesc şi ficţiune. „N-am răbdare”, a adăugat altul şi a mai dat play la o melodie de la Queen.

Şi eu aveam în cap versurile Lanei del Rey, citatele lui Hemingway şi dorinţa de a pune mâna pe un volum al autoarei E.L. James. Toate biografiile pe care aş vrea să le citesc. Toate personajele pe care le-am urmărit cu sufletul la gură, de parcă s-ar fi ascuns în toţi oamenii din jurul meu şi ar fi ieşit la iveală doar în orele în care ochii mei fugeau pe paginile Pacientului Englez.
În trenul Bucureşti – Constanţa, din Gara de Nord urca destui vânzători ambulanţi. Strâng în braţe cu jumătate de dorinţă un teanc de reviste din toate categoriile şi fac parada de denumiri glossy şi publicaţii culturale. Meniul nu pare pe placul multor călători care privesc plictisiţi la vânzători şi apoi se întorc la… nimic. Cu toate astea vânzătorii şi teancurile lor se întorc repetat şi în jumătatea de oră înainte de fluierul final, se aud foşnete de plastic rupt, în timp ce domnişoare în poziţii inconfortabile se uită ciudat la mine de pe copertă…
La urmă trece şi un tip mai în vârstă cu un vraf de cărţi în braţe. Merge grăbit şi oarecum supus, de parcă e deja convins că nu vrea nimeni să-i cumpere marfa. Înainte să-l întreb ce cărţi are, domnul e deja în alt vagon şi mie îmi rămâne imprimată pe retină figura tristă a lui Neagu Djuvara, din braţele lui. Majoritatea călătorilor se întorc din nou la… nimic. La conversaţii despre ce note au mai luat nepoţii, ce a mai făcut vecinul şi cât s-au mai scumpit alimentele. La existenţa care nu promite nimic decât repetabilitate, care nu promite nimic decât izolare, care nu promite nimic decât o strangulare a tot ceea ce ne face unici.
Şi-atunci cu ce ne mai hrănim când cei din jur folosesc aceleaşi cuvinte şi scenarii? Şi atunci ce ne mai îmbogăţeşte centimetrii din suflet pe care nu-i încălzeşte nici măcar o vară toridă? Şi atunci unde mai trăim când ne-am săturat de străzile oraşului pe care îl ştim pe de rost? Atunci ce mai iubim când suntem doar noi şi vinul într-o cameră goală şi fumăm ţigară după ţigară, de parcă am vrea să fim odată la fel de morţi precum ne simţim?
Citesc pentru că sunt acolo, în paginile acelea toate vieţile pe care nu le-am trăit încă. Toate cunoştinţele pe care n-am ştiut unde să le caut. Toate personajele cu care m-aş fi întâlnit la ceai. Toate locurile în care n-am ajuns încă. Toate sufletele sfărâmate în mii de bucăţi ale oamenilor care le-au scris. Citesc pentru că nu ştiu alt fel mai minunat de a fi conectat cu oamenii care au trăit înainte de mine, cu poveşti din celălalt capăt de lume.
Cu cei ca mine, care vor să simtă că trăiesc de sute de ori în acelaşi spaţiu şi timp alocat unei singure vieţi.
Şi cred că murim un pic mai mult cu fiecare carte pe care o refuzăm. Cu fiecare oră în care alegem să nu fim conştienţi de câtă bogăţie e într-o seama de pagini. Vă rog, faceţi un parfum care miroase a pagini de carte să-l port cu mine mai mereu, atunci când dau de oameni care îmi aruncă un „N-am timp să citesc”, dar ştiu pe de rost toate episoadele serialelor de pe Vplay.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când citesc încerc să văd şi autorul acolo. Da, în fiecare propoziţie e accentul unui om format în anumite experienţe pe care le-a trăit doar el. Pe care le transmite tuturor celor  care-l citesc şi n-au avut încă acces la ele. E conexiunea aceea care merge mai departe de acţiune şi personaje. Toate acelea sunt centimetri din sufletul unui om real, serviţi ţie, ca să poţi descoperi o existenţă care se afla înăuntrul acesteia. Ca să poţi şti toate lucrurile care te transformă în cel care vrei să devii.
Nu e lucru pe lumea asta care să nu fie explicat într-o carte. Nu e emoţie, oricât de specială, care să nu fie transpusă în câteva fraze. Nu e om pe care să-l cauţi care să nu fie deja într-o carte. Nu e întâmplare, poveste, miracol care să nu fie deja într-o carte. Doar că n-ai descoperit-o încă. Sau dacă ai descoperit-o, atunci ştii ce înseamnă să te legi de o carte atât de mult încât simţi că ai scris-o tu într-o altă existenţă, de care nu-ţi mai aminteşti.
Aşa că nu muri! Citeşte. Citeşte în numele tuturor lucrurilor frumoase. Citeşte pentru că ce-ţi rămâne în suflet şi în minte, sunt singurele lucruri pe care n-o să ţi le poată lua nimeni vreodată. Singurele!

CONSTANTIN Viorel

Un comentariu:

  1. Salutar acest articol al tău, Viorel!

    Cu atât mai mult cu cât a apărut în preajma unui eveniment iniţiat de Asociaţia Bibliotecarilor din România, eveniment ce merită consemnat şi care a avut loc în 23-24 aprilie. Este vorba despre „Noaptea Bibliotecilor Româneşţi” – prima ediţie.

    Acest nou proiect continuă celebrarea Zilei Bibliotecarului care se serbează concomitent cu Ziua Internăţională a cărţii şi a drepturilor de autor si care urmăreşte să aducă împreună cititorii, să aducă mai aproape cartea, fenomenul lecturii şi biblioteca.

    Articolul tău succede evenimentului menţionat mai sus şi cred că se doreşte a fi un fel de semnal de alarmă, un mod de a atrage atenţia tuturor, şi din partea ta, ca simplu cititor, vis-à-vis de necesitatea reîntoarcerii la lectură.

    Foarte interesant şi în acelaşi timp extrem de actual subiectul!

    Felicitări, încă o data, Viorel!

    Notă: Acest articol al tău mă îndeamnă să scriu un material pe aceeaşi temă.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile nu sunt moderate si oricine poate posta. Va rugam pe cat posibil sa va semnati mesajele. Pentru aceasta folositi optiunea Nume/url, unde puteti completa doar sectiunea nume.Comentariile neadecvate vor fi sterse.