TEXT

Vă invităm să participaţi, în data de 02.12.2019, la Adunarea generală a Asociaţiei COMITETUL DE PĂRINŢI LTNB Medgidia (detalii în convocatorul de mai jos)

joi, 28 noiembrie 2013

O ţară a copiilor abandonaţi?



Deunăzi, un coleg - profesor - povestea despre manifestările unui copil din gimnaziu căruia îi erau plecaţi ambii părinţi la muncă în străinătate. Câtă durere şi disperare poate fi în sufletul acestor copii care vin de la şcoală râzând şi sporovăind pe drum, împreună cu colegii lor şi, ajunşi acasă, dau peste o cameră goală? Ce putem face pentru copiii lăsaţi acasă de părinţii aflaţi la muncă în străinătate, pentru a-i scoate din depresie? 
Pe de o parte, toată lumea este de acord că viaţa copilului este un preţ mult prea mare pentru un serviciu în străinătate. Pe de altă parte, sărăcia lucie în care se zbat familiile româneşti face ca părinţii să nu aibă altă variantă decât să muncească „în afară”, adeseori în condiţii atât de grele încât aducerea copiilor în ţara-gazdă ar fi ca o „piatră de moară” de gâtul acestor oameni. Nu numai că nu ar mai putea strânge ban pe ban, dar ar chinui şi copiii. Cei mai mulţi dintre emigranţi sunt nevoiţi să locuiască în barăci, să împartă un apartament cu câte 5-6 colegi, să dea din coate pentru supravieţuire, să stea lungi perioade fără serviciu.
Unii dintre românii stabiliţi de ani buni în Europa îi pun la zid pe părinţii loviţi de soartă, ceea ce oricum nu ajută la nimic. De cealaltă parte, mulţi dintre părinţii care şi-au lăsat copiii în ţară spun că nimeni nu ştie în ce condiţii sunt nevoiţi să trăiască şi să muncească. În astfel de condiţii, luarea copiilor din România ar fi o măsură de inconştienţă. Părinţii plecaţi la muncă în străinătate speră că nu se va întâmpla o tragedie chiar cu copilul lor. Alţii speră că despărţirea va fi pentru scurt timp, dar de cele mai multe ori perioadele de lucru se prelungesc.

luni, 4 noiembrie 2013

Răul din noi

Sămânţa răului e adânc implantată în fiecare din noi. E suficient doar să o udăm la timp şi să-i dăm destulă lumină diabolică, pentru ca ea să încolţească şi să-şi întindă lacom crengile spre colţurile cele mai ascunse ale sufletului.
Suntem răi prin definiţie, prin origine. Nu pentru că ne înfruptasem din fructul oprit, ci prin faptul că am văzut de mici în familie, la televizor, pe stradă cum e să fii rău, cât e de simplu să fii rău, cât de dulce să fii rău, răzbunător, perfid, „şmecher” în limbajul urban. Şi asta se învaţă foarte repede, răutatea se lipeşte ca mucegaiul de pereţii sincerităţii noastre.