TEXT

Marţi, 24 octombrie 2017, ora 18.00, Adunare Generală a Asociaţiei LTNB Medgidia, la sediul liceului. Obligatoriu prezenţa a cel puţin un reprezentant pe clasă.

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Amintiri de „Acasă”



De Paşti, porţile grele ale cerului se deschid. Lumina harnică ne cuprinde pe toţi, iar lumânările celor mai credincioşi se aprind de la sine. Suntem în plin mister, în taina cea mai adâncă.
Prinşi în hărmălaia oraşului, se întâmplă să lăsăm totul în ultima clipă. La ţară, este altceva. În simplitatea lui, ţăranul ia cuvântul drept realitate şi se pregăteşte din vreme pentru marea sărbătoare. În satul părinţilor mei, mai există şi astăzi obiceiul ca în Săptămâna Patimilor, toată lumea să postească „de rece”, să nu mănânce fiertură sau alte bucate preparate prin foc. Vigilenţi, vecinii se supraveghează peste gard unii pe alţii. E mare ruşine şi prilej de revoltă ca din hornul bucătăriei cuiva să iasă fumul trădător al lăcomiei şi neînfrânării poftelor.
Din beci se scot ofrandele postirii celei aspre: ultimele murături, ceapa şi perjele uscate, merele păstrate în paie, nucile şi strugurii stafidiţi de cu toamnă, nu înainte ca, de Florii, toţi cei de-ai casei să se dedulcească în tăcere cu o combinaţie pe care nu am înţeles-o niciodată: castraveţi cu miere de salcâm.
În Săptămâna Mare, nimeni nu mai iese la câmp. E săptămâna înnoirii. Toata lumea „lipeşte” tavanul, podeaua şi zidurile sărăcăcioase ale caselor, dă cu var şi sineala gardul, pomii, tinda, sobele de lut şi camera de oaspeţi, în timp ce gospodinele pregătesc straiele cele noi de sărbătoare - o bluză măcar sau batic cu franjuri lungi, cumpărat din vreme de la târg.
În satul părinţilor mei, Paştele are culoare şi miros. În Sâmbăta Mare mai ales, pe uliţe miroase a proaspăt, a var şi rufe curate; miroase a pământ reavăn şi frunze uscate, arse mocnit în mijlocul grădinii, în timp ce din bucătăria „de vară” se strecoară arome catifelate de plăcinte şi cozonaci bine dospiţi, cu nucă şi mac, cu esenţe de vanilie şi coajă mărunţită de lămâi.
Ceva mai târziu, spre seară, ţăranii ies la poartă şi îşi cer iertare unii altora, plecând apoi împreună pe drumul bisericii. Stau nemişcaţi până dimineaţa, până la ultimul amin, pentru a purta apoi lumina şi ofranda de bucate la căpătâiul celor răposaţi din cimitir, pomenindu-le numele şi vărsând o lacrimă de vin pe mormânt. Nu ştiu dacă e canonic sau nu, dar aşa sunt ţăranii din satul părinţilor mei: refuză să uite. Strigând tăcut numele străbunilor blajini, îi invita la praznic şi-i omenesc cu un gând. Nu-i considera morţi, ci numai adormiţi.
De câte ori mă duc la ţară să petrec Sfintele Paşti, mă minunez de liniştea curată şi tăinuită din biserică, de nemişcarea dârză a bătrânilor adunaţi în faţa altarului şi mă întreb cum ar arăta viaţa mea fără aceşti oameni. Ce pustiu apăsător mi-ar fi dat să trăiesc. Ostenitorii ogorului sunt sarea pământului pe care calc. Fără ei, fără palmele lor crăpate de muncă, sărbătorile şi-ar pierde culoarea şi aroma înnoitoare de pâine, de cozonac, de aluat dospit.
La miezul nopţii, în sat, clopotele bat puternic. Vestea Invierii lui Hristos străbate ca un fior mulţimea. „Veniţi de luaţi lumină” cântă vocea preotului. E un îndemn şi o poruncă. Adunaţi cu toţii sub bolta pascală, împlinim legea lui Hristos. Să ne iubim unii pe alţii, cum şi El ne-a iubit pe noi.

UN PAŞTE FERICIT!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile nu sunt moderate si oricine poate posta. Va rugam pe cat posibil sa va semnati mesajele. Pentru aceasta folositi optiunea Nume/url, unde puteti completa doar sectiunea nume.Comentariile neadecvate vor fi sterse.