TEXT

Marţi, 24 octombrie 2017, ora 18.00, Adunare Generală a Asociaţiei LTNB Medgidia, la sediul liceului. Obligatoriu prezenţa a cel puţin un reprezentant pe clasă.

sâmbătă, 8 martie 2014

Mulţumesc!

O mătuşă de-a mea, care (încă) citeşte câteva ceasuri bune pe zi, a venit acasă val-vârtej de la „serbarea de 8 martie” unde s-a dus să-şi vadă nepoţii la şcoala de la ţară.  „Ce atitudine iei băiete faţă de degradarea morală care se promovează de ziua mamei? Nu existau de făcut alte scenete decât cele cu copii deghizaţi în zlătăriţe, care la 10 ani dansează din buric?”, mi-a reproşat ofuscată septuagenara. Liceenii, de ziua femeii, au cântat muzică rock în engleză, şi au dansat pe ritm de manele! Profele, care-au asistat la spectacol, n-au auzit niciodată cuvântul mamă. Sau femeie. Şi asta de ziua ’mnealor!!! La teatru, tot de 8 martie, s-a jucat: ”O scrisoare pierdută” al cărei personaj principal, e o Joiţică, ştim noi cât de morală. De asemeni, în urbea mea, de ziua femeii a fost concurs de miss(!). Unde fetele s-au plimbat dezbrăcate prin faţa mamelor invitate la spectacol. Iar prin Bucureşti, de 8 martie vin unii Chippanddels, nişte tipi cu muşchi şi fără creier.

Atitudini care ne fac să ne-ntrebăm: au pierdut românii esenţa zilei de 8 martie? Nu mai pot să aprecieze femeia? Nu mai ştiu să onoreze cel mai scump nume de sub soare: mama? Apoi lumea se miră de ce copiii, tinerii, nu au respect faţă de părinţi, de bunici, de profesori, de cei în vârstă? Iubiţilor, de unde să acceseze modele? Din manelele promovate prin şcoli? Din deghizările în ţigani? De la striperi? De la concursurile de Miss, unde umblă fetele-n tanga? Şi ne mirăm de ce sunt acte de incest?
Sunt atâtea femei de elogiat în România. Unele au crescut 10-12 copii sau peste 15 şi azi sunt bătrâne fericite, altele şi-au pierdut soţii pe front şi au dus greul vieţii cu o liotă de orfani. Sunt mămici care şi-au donat un rinichi sau un plămân, odraslelor iubite. Sunt mame care-au stat ore-ntregi în genunchi la căpătâiul pruncilor când aveau febră, cărora le-au amorţit mâinile în spital legănându-i. Altele fac sacrificii uriaşe, trag de ele obosite la serviciu, ca să-şi ţină copiii prin facultăţi, să-i îmbrace bine. Sunt văduve care au renunţat deliberat la plăcerile vieţii, pentru binele copiilor, ca ei să ajungă oameni mari şi importanţi în societate. Sunt mamele decreţeilor, generaţia mea - segmentul cel mai larg din piramida vârstelor ponto-carpatice, care s-au culcat multe seri nemâncate în timpul hidoşeniei comuniste, numai să le fie odorul sătul. Sunt femei cu ochii roşii de plâns, care trag de bagaje uriaşe prin gară, pentru că sofaua din apartament a devenit prea strâmtă să mai încapă cu partenerul lor. Altele tinere care din strabism cupidonian stau seara singure în casă înghiţind amazoane de lacrimi, pentru că soţul cu mână largă prin baruri şi discoteci, nu mai are nici ochi, nici urechi şi nici lipici pentru ele. Şi, ca să nu-şi îngrijoreze părinţii care le-au cicălit că siropul e hrănitor dar nu ţine de foame, înghit munţii de batjocuri. Sunt atât de multe ce merită promovate, elogiate, oferite modele pentru tineri...
Ar putea fi elogiate femeile care şi-au crescut copiii în frică de Domnul, în biserică. Pe cele care stau lângă prunci, cu mâinile calde împreunate la rugăciune, cu răbdare să-i înveţe să scrie. Merită elogiate cele care merg să evanghelizeze bolnavii prin spitale, cele care pleacă misionar în statele islamice, în junglele afro-americane, între hinduşi sau budişti, expulzându-se la risc... Sunt atât de multe eroine... Scuze, dacă ne-au scăpat din vedere.
Ar mai fi mamele noastre care ne-au purtat în pântece, ne-au dat viaţă. Suntem aici datorită lor. Sunt femei care fac jertfe pentru noi bărbaţii, care trec peste «atâtea flori promise» - vorba fratelui Vladimir, peste cuvintele dure primite, care acceptă slăbiciunile noastre. Sunt soţiile noastre care ne iubesc, cărora le zdrobim inima, le-nlăcrimăm prea ades şi ne-ntrebăm de ce plâng. Ne iartă, ne acceptă, şi-o iau de la-nceput, după ce au şters totul!
În numele bărbaţilor, vă mulţumim tuturor! Ştim că vă doriţi multe, Domnul să vă asculte. Şi..., să vă dea, pe deasupra, petecul dumneavoastră de cer!


Un tată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile nu sunt moderate si oricine poate posta. Va rugam pe cat posibil sa va semnati mesajele. Pentru aceasta folositi optiunea Nume/url, unde puteti completa doar sectiunea nume.Comentariile neadecvate vor fi sterse.