Răul din noi

Sămânţa răului e adânc implantată în fiecare din noi. E suficient doar să o udăm la timp şi să-i dăm destulă lumină diabolică, pentru ca ea să încolţească şi să-şi întindă lacom crengile spre colţurile cele mai ascunse ale sufletului.

Suntem răi prin definiţie, prin origine. Nu pentru că ne înfruptasem din fructul oprit, ci prin faptul că am văzut de mici în familie, la televizor, pe stradă cum e să fii rău, cât e de simplu să fii rău, cât de dulce să fii rău, răzbunător, perfid, „şmecher” în limbajul urban. Şi asta se învaţă foarte repede, răutatea se lipeşte ca mucegaiul de pereţii sincerităţii noastre.

Cel mai rău în răutatea noastră cea de toate zilele, e faptul că nu conştientizam prezenţa ei în viaţa noastră. Evident ne cutremură brutalitatea unui ucigaş văzut pe sticlă sau ne zgârie urechea insulta unui beţiv sau privirea acră a şoferului nemulţumit, dar în amalgamul de evenimente ce ni se întâmplă, pierdem acea sensibilitate de a distinge calităţile şi intensitatea răului din jurul nostru.

Suntem imuni la răul ce ne înconjoară până când acesta nu-şi arata chipul dincolo de oglindă. Realizăm uneori instantaneu, alteori prin nişte lungi frământări alergice ale sufletului că acest „rău” e parte a fiinţei noastre.

Mereu va fi aşa, de altfel. Suntem oameni, ce dracu’?

Important, e să învăţăm una: să acceptam răul din noi, să-l deprindem să-şi ţină gura din când în când, să-l obişnuim cu sacrificiul propriului orgoliu, să-l dezvăţăm de principii şi uneori de valori false. Să-l ţinem cât mai izolat de persoanele iubite – ţinta perfectă de altfel, să-i tăiem pornirile maliţioase sau să scuipam cuvintele veninoase în chiuveta de la baie şi nu în urechea omului drag, nu e simplu deloc, ştiu.

Dar alegând răul, drumul cel mai uşor, permiţându-i de la a ne controla gândurile, stările, emoţiile, până la a ne mânui faptele – ne hotărâm soarta.

Bunica mea zicea că e uşor să fii rău, să fii bun e greu. Înţelepciunea bătrânilor noştri o înţelegi în timp, de altfel. Nu e mare teorie şi noutate.

Acceptându-ne răul, operându-l zilnic şi tăind din ramurile uscate ale sufletului, devenim mai buni.

Până la urmă, ţine doar de o alegere. Atât.

CONSTANTIN Viorel